Lucrările cartografice care au tangență cu zona în studiu, sunt de fapt și cele mai vechi cercetări ale regiunii. Astfel, pot fi amintite: harta lui Specht (1790 – 1791), harta lui Valestinli (1797), harta lui Preffa Pazzini Carli (1790). În secolul al XIX-lea, apare pe o serie de hărți rusești (1804, 1820, 1828, 1833, 1835, 1853). În 1872, apare harta intitulată „Harta României istorică, politică, comercială”, avându-l ca autor pe maiorul Dimitrie Pappasoglu, iar în 1882 apare o hartă a județului Prahova care cuprinde fiecare plai și plasă în parte, alcătuită în total din 7 foi, la scara 1: 200.000, hartă întocmită de ing. Crapelianu. Harta Prahovei apărută în 1900 este prima hartă pe care apare o împărțire în cercuri, comune, sate și cătune.

Studiile geologice privind comuna Vărbilău datează încă din secolul XIX. Începând cu secolul al XX-lea se remarcă W. Teissyre în 1907 cu lucrarea „Stratigrafia regiunilor petrolifere din Subcarpați”. În 1927 D. M. Preda publică date privind geologia văii Teleajenului în zona subcarpatică. Studii în ceea ce privește geologia pentru regiunea cuprinsă între valea Teleajenului și Valea Prahovei, se datoresc și profesorului M. Filipescu care începând cu 1926 și până în 1932 a publicat mai multe lucrări privind stratigrafia și tectonica regiunii.

Lucrările cu caracter strict geografic și care să trateze comuna, nu există. Există însă lucrări și nu sunt puține, care tratează o arie mult mai extinsă. În anul 1893 apare „Dicționarul Geografic al județului Prahova”, ce îi avea ca autori pe: P. Brătescu I. Moruzi și C. Alexandrescu, lucrare unde sunt analizate fiecare sat, apă, munte, în parte. În această lucrare, se arată că Vărbilăul era o comună din plaiul cu același nume al județului Prahova, fiind formată doar din satul de reședință, cu 1699 de locuitori. În comună existau trei mori, o școală și două biserici. Aceeași lucrare arată că pe teritoriul actual al comunei era organizata și comuna Livadea, cu satele Livadea și Podu Ursului, având 749 de locuitori și 138 de case; comuna avea 8 mori pe râul Vărbilău și o biserică fondată în 1867. De asemenea, comuna Poiana de Vărbilău, formată și ea doar din satul de reședință, avea 638 de locuitori și 150 de case; ea avea o moară pe râul Vărbilău, o școală mixtă cu 36 de elevi (dintre care 6 fete) și o biserică fondată la 1864 de locuitori. De asemenea, satul Coțofănești făcea parte din comuna Mălăești, iar Bughea de Sus făcea parte din comuna Bughiile din plaiul Teleajen al județului Prahova.

În 1925 Anuarul Socec consemnează comunele Poiana Vărbilău și Vărbilău în aceeași plasă. Comuna Vărbilău avea 2229 de locuitori, iar Poiana Vărbilău avea 700. Comuna Livadea a fost temporar desființată, satele ei fiind transferate comunelor Ștefești (Livadea) și Cosminele (Podu Ursului). În 1931, comuna Livadea a fost reînființată în aceeași compunere.

În „Monografia județului Prahova”, scoasă de Nicolae Pavel și Nicolae Simache în anul 1943, sunt trecute date statistice și analize demografice. În 1966, V. Tufescu – „Subcarpații” – apărută în Editura Științifică, București, în care pe lângă multe alte informații sunt prezentați și Subcarpații Teleajenului și Prahovei. Tot în 1966, V. Mihăilescu – „Dealurile și Câmpiile României” – în care se acordă spre studiu un capitol despre Subcarpații Munteniei Centrale.

În 1950, comunele au devenit parte a raionului Teleajen din regiunea Prahova și apoi (după 1952), din regiunea Ploiești. În 1968, județul Prahova a fost reînființat, iar comunele Livadea, Poiana de Vărbilău, Mălăești și Bughiile au fost desființate, primele două fiind incluse în comuna Vărbilău, a treia împărțită între comunele Dumbrăvești și Vărbilău, iar ultima între comunele Gura Vitioarei și Vărbilău.