Istoricul așezării nu este prea bine cunoscut. Așezarea actuală a Tomșaniului lua fiinţă în proximitatea unei antice vetre de locuire, unde descopeiri stocastice au scos la iveală la 500 metri este de halta CFR o așezare pretracică din perioada neolitică – cultura Boian și unelte din epoca bronzului.

Dar cel mai vechi document cunoscut nouă care atestă așezarea populaţiei băștinașe pe aceste locuri datează abia din 1550 și este semnat de Pătrașcu cel Bun, care întărea vornicului Stănilă din Pietroșani. Acesta, neavând urmași, și-a lăsat întreaga avere mănăstirii Verbila, „să-i fie lui satele Loloiești, Cepturile...”. Tradiţia locală susţine însă că cea mai veche localitate a comunei ar fi Magula, care ar fi fost chiar nucleul comunei până aproape de sfârșitul secolului al XIX-lea. Ea ar fi luat naștere din oșteni de ţară chemaţi să se opună năvălitorilor migratori, sau turcilor și răsplătiși apoi de voievozi pentru vitejia lor cu ocine. Aici, pe valea Călmăţuiului, după numele tradiţional Valea Războiului, ar fi avut loc pe vremuri (poate în toamna lui 1639 sau în primăvara lui 1654) lupte între oștile lui Matei Basarab și Vasile Lupu, susţin bătrânii satului. Nu sunt însă mărturii sau documente care să confirme aceste presupuneri.

Prin 1832 se ridică Biserica „Sfinţii Voievozi” din Tomșani, reparată prin 1873, apoi iarăși în 1902 și, în fine, după seismul din 1977, monument care nu este însă înregistrat în lista monumentelor istorice.

Detronarea Magulei în favoarea Tomșaniului, ca și reședinţă de comună, s-a petrecut înaintea sfârșitului de sec. al XIX-lea, cum susţine și tradiţia, deoarece, Magula, împreună cu Ciocenii și Loloiasca, figurează în 1872 drept sate componente ale comunei Tomșani din plasa Cricov. Situaţia se menţine și în 1897.

În perioada interbelică, Tomșani era comună a plășii Cricov și avea în componenţă satele Cioceni, Loloiasca, Magula și Sătucu.

La 19 iulie 1944, Prefectura prahoveană înregistra un tabel cu ridicările silite de bunuri făcute ilegal de armatele germane în Basarabia, de la doi locuitori care s-au refugial la Tomșani și nu au avut timp să facă declaraţiile cuvenite în judeţul Tighina, unde domiciliaseră.

Prin HCM nr. 1116/1989, comuna Tomșani obţinea actualul statut administrativ – teritorial. În perioada „sistematizării”, satul Sătucu fusese propus pentru dezafectare.

Satul Loloiasca este așezat de-a lungul drumului european E 577 Ploiești-Buzău, în partea de nord a satului Sătuc, după calea ferată.

După o veche tradiție românească numele se trage de la întemeietor, „strămoșul care bătuse parul”, autorul primelor familii, Loloi, de unde apoi s-a zis, după obiceiul pământului și proprietății pe care o stăpâneau ai săi, Loloiasca.

Așezarea cea nouă care acum se numea Loloiasca lua ființă pe vechile vetre de locuire, căci descoperiri întâmplătoare au dat la iveală pe teritoriul satului unelte din perioada bronzului (1700-1150 i.e.n.), iar la o depărtare de câțiva km de centrul de azi al satului înflorea în secolul al XIII-lea și al XIX-lea e.n. o puternică așezare a populației daco-romanizate, a cărei prezență este confirmată de bogate resturi de ceramică cenușie, caracteristică populațiilor romanizate din acel timp.

Moșnenii din Loloiasca au fost printre cei dintâi care și-au pierdut moșia și libertatea, devenind rumâni pe vechile lor proprietăți încă din secolul al
XVI-lea.

Într-un document din 1550, prin care Pătrașcu cel Bun întărește lui Stănilă stăpânirea asupra unor sate, se face mențiunea: „Dat-am domnia mea învățătură domniei mele cinstitului boiarinula domniei mele pan Stanila vornicul ca sa-l fie lui satele Loloiesti, Cepturile ...”. Din document rezultă că încă de la mijlocul sec. al XVI-lea Loloiasca devenise proprietate boierească.

Satul apare sub denumirea de Loloiești – adică „țărani urmași ai lui Loloi” și sub denumirea de Loloiasca, prin care se desemnează de obicei proprietatea.

În documnetul din 2 august 1568, Alexandru Mircea, voievodul Țării Românești întărind jupâniței Maria, sora lui Pătrașcu cel bun și ficei sale Dobra, stăpânirea asupra unor sate menționează: „Da domnia mea această poruncă a domniei mele jupâniței Maria, jupânița lui Bâlea paharnic, sora lui Petrașcu voievod, și fiicei ei Dobra și cu fii lor, câți le va da Dumnezeu, să le fie satele anume Petroșanii toți și cu tot hotarul și din Loloiești, oricât se va alege partea lui Bâlea paharnic...”.

Într-un document din 1625, Radu Mihnea, întărind lui Mihai Murgeanu din Piua Petrii stăpânirea asupra unor ocine, se afirma: „Da domnia mea ca aceasta porunca a domnului Mihai Murgeanu... și cu fii săi, câți îi va da Dumnezeu ca sa-i fie ocină la Sărăceni însa din partea lui Stoica paharnicul, fiului lui Vâlcu din Loloiești, stânjeni 90, din câmp și din baltă ... ”.

În secolul al XVIII-lea apare sub formă de Loluiasca. În secolul al XIX-lea în „Istoria Daciei” de Dionisie Fotino apare sub forma de Loloiască.

Într-o statistică din 1831 se menționează că satul „Liloiasca, din Plasa Câmpul are 84 familii cu 410 locuitori”. (Analele Parlamentare ale României-Statistica din 1921). Dar în Buletin Gazeta oficială din 22 dec. 1844 reapare denumirea de Loloiasca care va rămâne de acum neschimbată.

În cea de a două jumătate a secolului al XIX-lea în preajma reformei agrare, moșia Loloiasca se afla în patrimoniul unor mari proprietari civili și eclesiastici, și anume: satul Cherba în proprietatea lui Alecu Tulea, iar Loloiasca propriu-zisă în aceea a Mănăstirii Gruiu și a mitropoliei Ungrovlahiei, cărora le revenise prin danii.

Intrând în aplicare legea rurală din 1864, clăcașii loloieșteni sunt eliberați și împroprietăriți, redevenind stăpâni pe vechile lor ogoare.

La sfârșitul secolului al XIX-lea satul Loloiasca aparține de comuna Tomșani. (Marele Dicționar Geografic al României-București. 1901). Această situație se crease la organizarea teritorială, înfăptuită în timpul domniei lui Cuza Vodă. În această organizare rămâne până după primul război mondial, când devine pendinte de Colceag, formând împreună cu Ciocenii și cu acesta o comună. Dependența față de Colceag nu durează mult (1929 -1930), căci începând din anul 1931 fac parte din nou din Comuna Tomșani. Aceasta provoacă nemulțumiri grave în mijlocul locuitorilor și chiar unele agitații.

La 21 iulie 1931, 60 de locuitori din Loloiasca înaintează prefectului județului Prahova un raport în care arată că: „... noi ne-am simțit păgubiți să mai fim albine lucrătoare într-un stup care nu chivernisește bine...” și în consecință solicită, cu energie, „a rămane de sine stătători cu administrație proprie” (Arhivele Statului-Ploiești).

Cum legea pentru organizarea administrației cerea ca satele care vor să devină comună să aibă 150000 lei venituri, Loloiasca nu îndeplinea această condiție. Dar 24 de locuitori își iau angajamentul printr-o nouă cerere să contribuie benevol cu suma de 24000 lei pentru a se îndeplini condițiile legale. Loloiasca obține independența administrativă devenind comună, cu un buget care se cifra în 1932 la 210568 lei venituri și 210568 lei la cheltuieli.

Satul Magula este așezat în sudul satului Tomșani, pe albia pârâului Călmățui, de-a lungul drumului județean 146, având la sud iazul format de acest pârâu.

Acest sat are o vechime de patru-cinci secole, însă nu există un document care să ateste acest lucru, dar pe cale orală s-a transmis din generație în generație faptul că pe acest teritoriu au existat mai multe păduri care făceau parte din trupul vestitei păduri Vlăsia ce se întindea de la Dunăre la Carpați.

Numele satului vine de la trei movile de pământ aflate în jurul satului, care au servit ca punct de observație în calea cotropitorilor. Movilelor li se mai spuneau și „maguri”. Oamenii au pronunțat mai întâi „Magura” și apoi „Magula”. O altă explicație a numelui poate veni de la cuvântul grecesc „megosa”, care înseamnă mulțumire. Se povestește că în vreme de răstriște, când rușii se luptau cu turcii pe pământul românesc o parte din românii care participau la luptă au ramas în aceste locuri și au întemeiat un sătuleț care și-a luat numele după „megos”, nume de oștire, transformat apoi în limba de atunci „megura”, apoi cu timpul „megua” – „magula”.

Satul s-a mărit și pe parcursul anilor a devenit comună. În 1884 comuna și-a mutat centrul în satul Tomșani. În clădirea fostei primării s-a înființat școala satului Magula. Acestei cladiri i s-au mai adăugat alte două săli de clasă din anul 1930.

Vechimea satului este dată și de existența de-a lungul secolelor a trei bisericuțe, care au dăinuit fiecare câte un secol și jumătate. Altarul ultimei bisericuțe se păstrează și astăzi în curtea bisericii nou-construite cu ani în urmă. Tot mărturie a vechimii satului Magula poate fi și valea dintre Magula și Parepa, numită „Valea Războiului”, pentru faptul că aici s-au luptat oștile lui Matei Basarab cu cele ale lui Vasile Lupu în drumul lor spre Târgoviște.

În sudul satului se află un iaz format de pârâul Câlmățui care a fost dat în folosință la începutul secolului XX. El a fost construit pentru grădinărit și pescuit. Au fost aduși meșteri de la Râmnicu Sărat, iar piatră pentru zid de la cariera Pietroasele. Acest iaz reprezenta o sursă de venit pentru moșierul din vremea respectivă. La acest iaz a venit să pescuiască de câteva ori și marele istoric Nicolae Iorga.

Satul Sătucu (Crâng) este cel mai mic sat al comunei și este așezat în partea de nord a satului Tomșani, lângă Halta C.F.R. Tomșani și drumul județean 146. El a luat ființă la sfârșitul veacului XIX. Pe acest loc era o pădurice mică de sălcii și ulmi ce creșteau într-un loc mlăștinos. Alături de ea era o pădure mare de cca. 100 ha de ulmi, stejari și sălcii. În aceste locuri s-au luptat în 1917 armatele româno-ruse cu nemții. În urma acestui război, până în 1920, pădurea s-a defrișat. Ea făcea parte din vestita pădure a Vlăsiei.

La început a fost un conac boieresc cu trei-patru locuințe unde se adăposteau logofătul și slugile boierului. Cu timpul aici s-au mai adăugat și alte case formând un sătuleț de cca. treizeci și cinci de familii. Numele de Crâng și l-a luat de la pădurice, ulterior schimbat în Sătuc..