În cadrul celei de-a 28-a sesiuni ordinare a Adunării Generale a Asociației Comunelor din România, un eveniment dedicat viitorului satului românesc, primarul Comunei Măgurele, Vasilică Diaconu, a fost onorat cu Ordinul, Trofeul și Diploma „Legendarul Dorel VIȘAN”, ediția a II-a. Această distincție vine ca o recunoaștere a sprijinului necontenit acordat proiectelor culturale și educaționale din Comuna Măgurele, precum și a implicării sale în promovarea artelor teatrale și cinematografice în mediul rural.
Premiile i-au fost oferite de președintele Asociației Comunelor din România, Emil Drăghici. Distincția este cu atât mai valoroasă cu cât Comuna Măgurele se numără printre puținele comune din România care au primit anul acesta Ordinul, Trofeul și Diploma „Legendarul Dorel VIȘAN”.
Trofeul „Legendarul Dorel Vișan”, ajuns la a doua ediție, poartă un mesaj cu o puternică rezonanță emoțională și culturală: „Satul a fost și rămâne locul unde se fixează rădăcinile omului și ale omeniei”, subliniind astfel importanța comunităților rurale în păstrarea valorilor autentice ale satului românesc.
Aceasta nu este prima recunoaștere de acest fel pentru primarul Vasilică Diaconu. În 2023, a fost dublu premiat cu Ordinul, Trofeul și Diploma „Dinu SĂRARU” – pentru contribuția sa la menținerea păcii sociale și la susținerea familiei – și cu Ordinul, Trofeul și Diploma „Nicolae SABĂU” – pentru promovarea și păstrarea valorilor și civilizației tradiționale specifice satului românesc.
Prin aceste premii de prestigiu, Comuna Măgurele continuă să fie un exemplu de implicare în dezvoltarea și conservarea patrimoniului cultural rural, dovedind că satul românesc are încă multe povești de spus și valori de transmis generațiilor viitoare.
“Această distincție reprezintă nu doar o onoare personală, ci și o recunoaștere a eforturilor întregii comunități din Măgurele pentru promovarea culturii și tradițiilor satului românesc. Satul nu este doar un loc pe hartă, ci un spațiu al identității noastre, unde valorile autentice trebuie păstrate și transmise mai departe. Mulțumesc Asociației Comunelor din România pentru această apreciere și dedic acest trofeu tuturor celor care cred în puterea culturii de a uni și de a inspira”, a spus Vasilică Diaconu, primarul Comunei Măgurele.
Sursa: prahovalibera.ro