- Acest eveniment a trecut.
Adunarea generală din vară a Asociației Comunelor din România
4 iulie 2022 - 11 iulie 2022
În 1997, la inițiativa câtorva primari vizionari, lua ființă Asociația Comunelor din România. De la o mână de membri fondatori, astăzi ACoR a ajuns să reprezinte peste 2.200 de comune și să fie cea mai puternică voce a administrației publice locale din România; sunt nenumărate inițiativele legislative prin care Asociația a reușit să construiască o mai bună și mai coerentă arhitectură instituțională locală, să lărgească prerogativele autorităților publice locale și, nu de puține ori, să stopeze intențiile agresive de ingerință a centralului în treburile primăriilor. Desigur, nu tot ceea ce și-a propus Asociația a și reușit – este nevoie de multă răbdare și de abilitate în această continuă bătălie dar, piatră cu piatră, ACoR construiește o temelie solidă pentru spațiul rural. Asociația Comunelor din România a fost declarată ca fiind de utilitate publică prin Hotărârea Guvernului nr. 156 din 13 februarie 2008 și este membră în multe și prestigioase organisme europene și internaționale: UCLG – Organizația Mondială a Orașelor și Administrațiilor Locale Unite, Consiliul Comunelor şi Regiunilor din Europa (CCRE/CEMR), Comitetul European al Regiunilor, Congresul Puterilor Locale și Regionale din Europa – Camera Puterilor Locale, Rețeaua Asociațiilor de Autorități Locale din sud-est-ul Europei (NALAS); de asemenea, este partener cu Consiliul Autorităților Locale din România și Republica Moldova (CALRRM) și cu Asociația Chineză de Prietenie Internațională a Orașelor (CIFCA). Este de remarcat că toți Președinții României și Prim-Miniștrii în funcție au fost oaspeții Adunărilor Generale organizate la București.
Pentru a marca acest moment important din istoria sa, Asociația a decis organizarea unei Adunări Generale extraordinare, cu caracter festiv, în perioada 04-11 iulie 2022; evenimentul se va desfășura în stațiunea Jupiter, județul Constanța și au fost asigurate nu mai puțin de 440 de locuri, pentru o cât mai largă reprezentare a comunelor membre; la lucrări sunt invitate o serie de personalități politice și culturale iar programul va fi unul dens, cu multiple întâlniri, ateliere, seri de concert; se vor înmâna distincțiile Asociației Comunelor din România precum și trofeele pentru primarii cu 8, 7, 6, și 5 mandate în fruntea comunităților locale. Organizarea evenimentului este asigurată de către Faxmedia Consulting.
Detalii organizatorice suplimentare și fișa de înscriere sunt disponibile la cerere, la office@faxmedia.ro sau la 0372-032.313 (centrala). Termenul de înscriere este 30 aprilie, după această dată nemaifiind asigurată cazarea.
Până în momentul de față avem ca reprezentanți din județul Prahova următoarele comunele: Bănești, Dumbrava, Măgurele, Mănești, Târgșoru Vechi, Vărbilău.
Link sursă: https://www.faxmedia.ro/incep-inscrierile-pentru-adunarea-generala-extraordinara-aniversara/