Instituția Prefectului Județului Prahova a organizat astăzi o întâlnire de lucru extinsă dedicată aplicării prevederilor Ordonanța de urgență nr. 7/2026, act normativ ce reglementează criteriile și metodologia de dimensionare a numărului de posturi din administrația publică locală. Evenimentul a reunit primarii și secretarii generali ai unităților administrativ-teritoriale din județ, membri ai Filialei Județene Prahova a Asociației Comunelor din România (ACoR), evidențiind rolul activ și implicarea constantă a acestei structuri în sprijinirea administrațiilor locale.
La întâlnire au participat prefectul județului, Daniel Nicodim, alături de subprefecții Marius Soare și Mircea-Adi Tănase, precum și secretarul general al instituției, Mădălin Enache. Din partea ACoR Prahova, participarea a fost coordonată de președintele filialei, Vasilică Diaconu, care a facilitat dialogul dintre autoritățile centrale și administrațiile locale.
Discuțiile au vizat clarificarea responsabilităților privind aplicarea noilor prevederi legislative, dar și identificarea dificultăților întâmpinate de unitățile administrativ-teritoriale în procesul de implementare. Reprezentanții ACoR Prahova au avut o contribuție importantă în exprimarea punctelor de vedere ale comunelor din județ, susținând necesitatea unei aplicări echilibrate și adaptate realităților din teritoriu.
Prefectul Daniel Nicodim a subliniat importanța respectării riguroase a cadrului legal, arătând că eficientizarea administrației locale depinde de o aplicare corectă a noilor norme. Totodată, acesta a reafirmat sprijinul instituțional acordat primăriilor și a evidențiat necesitatea consolidării transparenței și disciplinei financiare.
În acest context, președintele ACoR Prahova, Vasilică Diaconu, a declarat: „Această întâlnire este un pas important pentru asigurarea unei implementări unitare a prevederilor legale. ACoR Prahova va continua să fie un partener activ pentru autoritățile locale, susținând interesele comunelor și contribuind la identificarea celor mai bune soluții administrative.”
Participanții au apreciat utilitatea dialogului și au subliniat rolul esențial al ACoR Prahova în facilitarea comunicării între instituții, exprimându-și totodată dorința de a continua aceste întâlniri de lucru pentru o aplicare coerentă și eficientă a legislației în domeniul administrației publice locale.


Sursă: prahovalibera.ro
